A C R O N
Descriere:

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova prin facultăţile şi specializările sale de studii de licenţă, masterat şi doctorat, este o instituţie academică în care componenta educaţională este preponderentă, dar în care cercetarea ştiinţifică trebuie să câştige în dimensiuni şi în substanţă, existând perspectiva certă de echilibrare a celor două componente pe termen mediu.

Una dintre activităţile importante pe care şi le propune pentru viitor UMF Craiova constă în dezvoltarea, diversificarea şi susţinerea tuturor formelor de pregătire post-licenţă (rezidenţiat, masterat, doctorat, cursuri de perfecţionare, cursuri postuniversitare de actualizare a cunoştinţelor, cursuri pentru obţinerea de competenţe ş.a.), inclusiv învăţământ la distanţă informatizat (e-learning), precum şi asigurarea condiţiilor de formare prin rezidenţiat în cât mai multe dintre specialităţile recunoscute.

Client:

UMF

Website:

http://www.umfcv.ro

Date:

04.03.2010

Share on

Str. General Magheru Nr. 50, Dolj, Craiova, 200547

European Union, Romania

Email: contact@acron.ro

Phone: +40 723 651.725